IREX Europe anunță concurs de granturi mici pentru media locală și regională
IREX Europe lansează un concurs de granturi mici pentru instituțiile de presă locale din R. Moldova, în cadrul programelui „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova”. La concurs sunt invitate să participe organizațiile media ce pot demonstra capacitatea de a realiza și publica minimum 8 materiale de presă în colaborare cu tinerii. Este încurajată colaborarea cu reprezentanți ai autorităților locale și persoanele active din comunitate.
Scopul programului este de a încuraja colaborarea dintre mass media locale și tineri, în ideea sporirii cantității și calității producției locale, de a diversifica conținutul de programe, precum și de a ajusta conținutul respectiv la formatele digitale (Facebook, Instagram, Youtube, website). Acest lucru va spori încrederea și interesul din partea publicului, în special a tinerilor, întrucât vor fi reflectate evenimentele de interes local, care-i afectează în mod direct.
Comisia de evaluare va selecta 5 instituții media. Bugetul alocat fiecărei propuneri/inițiative va fi de maxim 5,500.00 EUR.*
Activități eligibile în cadrul acestui concurs:
- Emisiuni la teme naționale/sau internaționale de interes local, realizate în colaborare cu experții locali/regionali, activiști, autorități și/sau tineri.
- Reportaje video/radio la teme interesante locale/naționale sau despre personalități, realizate în colaborare cu experții locali, activiști, autorități și/sau tineri.
- Scurte documentare despre fenomenele ce afectează localitățile, realizate în colaborare cu experții locali, activiști, autorități și/sau tineri
- Articole la teme locale, cu implicarea experților locali, activiștilor, autorităților și/sau tinerilor.
NOTA: *Toate materialele video/radio urmează să fie însoțite de un plan detaliat de difuzare.
*IREX Europe își rezervă dreptul de a decide suma finală acordată
Criterii de eligibilitate:
- Participanții la concurs trebuie să fie entități juridice, care reprezintă televiziunea, radioul, ziarul sau portalul media local/regional.
- Formularul trebuie să prezinte dovada colaborării între mass media locală, experții locali, activiști, tineri și autorități (ex. acord de colaborare). Formularul poate fi depus doar de instituția de presă.
- Fiecare participant trebuie să propună realizarea și difuzarea a opt produse media (de dorit genuri jurnalistice diverse).
Criterii de selecție:
- Portofoliul participanților trebuie să conțină știri și informații locale (link-uri la cel puțin 5 materiale local/regionale).
- Solicitanții trebuie să demonstreze o organizare internă și o gestiune financiară a granturilor eficientă. De asemenea, ei vor prezenta dovada raportării în mod fiabil şi transparent a granturilor și donațiilor.
- Abilitatea de a cuprinde/acoperi audiența în plan local/regional și/sau comunitățile vulnerabile la discriminare.
- Claritatea și coerența propunerii de proiect.
- Conceptul arată/demonstrează că solicitantul înțelege scopurile proiectului și are abilități tehnice suficiente și experiență ca să implementeze toate activitățile.
- Activitățile de follow-up stabilite după terminarea grantului: continuarea colaborării cu actorii locali interesați, alte solicitări de fonduri de la diverși donatori vor constitui un avantaj.
- Impactul general al proiectului.
Durata proiectului: Puteți expedia o propunere de proiect cu o perioadă de implementare ce variază între 3 și 6 luni (se preconizează ca sa începeți implementarea la 16 februarie 2020)
Bugetul maxim: până la 5, 500.00 EUR.
Formularul de participare poate fi completat aici.
Data limită pentru transmiterea propunerilor de proiect este 26 ianuarie, 2020 (ora 24:00).
Vă rugăm sa transmiteți formularul completat (împreună cu documentele de suport) la adresele: vbotnaru@irex-europe.fr și dgalai@irexeurope.eu. Daca aveți întrebări, va rog sa ne contactați la adresele de mai sus sau la nr. 069402808 (Valentina Botnaru)
Acest concurs este parte a proiectului „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova” (finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite) implementat de IREX Europe.